| Fondul pentru Tineri Ialoveni și-a planificat activitatea pentru următoarele luni |
| Joi, 26 Ianuarie 2012 16:11 | ||||||||||
|
Astfel pentru luna februarie s-a hotărât împreună cu specialistul raional de tineret, Victor Pletosu, că „Festivalul tinerilor îndrăgostiți” se va desfășura pe 18 sau 19 februarie, asta doar în cazul se vor înregistra participanţi, pentru că în ultimul timp s-a atestat o prezență mai slabă la acest tip de concursuri. Tot pentru luna februarie s-a stabilit că vor fi prezentate filme cu desene animate în școlile și grădinițile din Dănceni, Mileștii Mici și Ialoveni. În luna martie, cu scopul de a colecta fonduri membrii Fondului vor vinde felicitări de 8 martie prin școlile și liceele din raion, s-au discutat şi câteva detalii organizatorice pentru „Festivalul tinerilor iubitori de artă”, care se va desfășura în această lună. În luna aprilie vor fi desfăşurate acțiunile de anul trecut, dar au fost planificate şi câteva noi. Astfel de 1 aprilie –de Ziua Umorului, echipele cîștigătoare la cele trei etape de TVC-Horăști, Mileștii Mici și Bardar, vor prezenta numere umoristice, spre deliciul publicului. De asemenea în luna aprilie se va lansa și a IV-a rundă a programului de granturi mici, va fi o rundă specială, ecologică. Tot pentru această lună s-a decis că vor fi organizate excursii în locurile sfinte din Moldova, cu elevi din Mileștii Mici, Hansca, Molești. Expoziții cu vânzare şi proiecții de film, vor fi și ele prezente în această lună.O altă noutate pentru această lună este organizarea „Balului agenților economici”, cu ocazia împlinirii a doi ani de activitate a Fondului pentru Tineri Ialoveni. Concomitent vor fi implementate și proiectele care au fost câștigate în a IV-a rundă. Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni. Programul este susţinut financiar de Fundaţia Est-Europeană Moldova din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcii (DANIDA)şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia, în cooperare cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.www.fondultinerilor.md Catalina Petrașco, Mileștii Mici
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
|
Ultimele Noutăţi
- Live: Ședința Consiliului raional Ialoveni
- Urmăriți în DIRECT pe IaloveniOnline ședința Consiliului raional Ialoveni din 23 februarie 2012
- Posturi vacante în Primăria Suruceni
- (INTERVIU) Primarul de Nimoreni, Andrei Covali: „În calitate de primar munceşti pentru alţii, nu trebuie să vânezi foloase şi beneficii, altfel nu ai ce căuta în funcţia asta.”
- Dănceniul a rămas fără apă potabilă
- Grigore Vieru a fost comemorat la liceul din Văsieni
- (INTERVIU) Dumitru Mavrodi, fost combatant în războiul de la Nistru: „Am îngheţat toţi locului şi aşteptam explozia…”
- Primul loc pentru Zâmbreni la campionatul zonal de volei
- Act de sadism la Horești: tatăl și-a așezat copilul pe plita încinsă
- (INTERVIU) Anatol Melenciuc: „Dacă nu era PDM, Nicolae Andronachi nu era preşedinte de raion”
DEX Online
Cauta cuvintul in DEX
Radio Online Live
DetaliiUltimele discutii
- Venit din fata calculatorului
j0b4y0u 17.2.2012 16:17 - Transporturi speciale persoane colete in Europa
pavbcu 8.2.2012 1:18 - Echipamente de spalat si igienizat interioare auto
pavbcu 8.2.2012 1:14


