floare de cires

Acasa Social Șoferul care a accidentat două persoane la Costești s-a predat organelor de anchetă

Șoferul care a accidentat două persoane la Costești s-a predat organelor de anchetă

accident costesti masina

 

Autorul accidentului din 17 aprilie curent, în urma căruia o persoană de 39 de ani a decedat, iar alta de 27 se află în stare gravă la spital, a fost găsit, se spune într-un comunicat al poliției.

În urma măsurilor întreprinse de angajaţii Inspectoratului de poliţie Ialoveni şi Inspectoratului Naţional de Patrulare, a fost identificat automobilul de model „Nissan” implicat în accident. De asemenea, au fost instituite filtre de verificare, fapt ce l-a determinat pe suspect să se predea benevol organelor de drept.

Astfel, șoferul, un locuitor al satului Costeşti în vârstă de 29 de ani, s-a prezentat la IP Ialoveni, unde şi-a recunoscut vinovăţia în comiterea accidentului. În prezent, el este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

Foto: Facebook/IP Ialoveni


Curs valutar

  oferit de: cursbnm.md

floare de cires