ialovenionline
Recomandarea bibliotecarului IaloveniOnline 3

10 cărți de citit în această vară, pentru elevii din clasele primare

25 iunie 2023
1313 vizualizări

Cititul este pentru toată lumea, de la mic la mare. Conform experților, lectura contribuie la dezvoltarea personală, educațională, profesională și emoțională a oricărei persoane. Pasiunea pentru citit, însă, trebuie să prindă rădăcini încă din copilărie. Tocmai de aceea, IaloveniOnline a făcut o tură printre rafturile cu cărți ale Bibliotecii Publice Orășenești „Spiridon Vangheli”, pentru a aduce elevilor din clasele primare 10 titluri de carte, conform recomandărilor bibliotecarului.

Cele 10 cărți recomandate de directoarea Bibliotecii „Spiridon Vangheli”, Cristina Stegarescu, pentru elevii aflați la prima treaptă de studii, sunt următoarele:

  1. „Cele 12 fete de împărat” – Petre Ispirescu
  2. „Ștrengaria” – Spiridon Vangheli
  3. „Guguță și prietenii săi” – Spiridon Vangheli
  4. „100 de povești cu eroii preferați” – Colecția Disney
  5. „Povestea lui Harap-Alb” – Ion Creangă
  6. „Pinocchio” – Carlo Collodi
  7. „Punguța cu doi bani” – Ion Creangă
  8. „Micul Prinț”- Antoine de Saint-Exupery
  9. „Povești, Povestiri, Amintiri” – Ion Creangă
  10. „Alice în țara minunilor” – Lewis Carrol
354246197 1662067720920974 4297708725037504679 n

Cărțile menționate mai sus se regăsesc pe rafturile Bibliotecii Orășenești „Spiridon Vangheli”. În mod normal, cărțile se împrumută cititorilor care au domiciliul în orașul Ialoveni, pe un termen de 10 zile, însă dacă nu reușesc, atunci pot prelungi termenul, printr-un anunț telefonic la bibliotecă.

„Ce ține de elevii din clasele primare, pe lângă profesoară, un factor decident îl constituie părinții, pentru că anume ei trebuie să fie acei care trebuie să ajute picii, să îi stimuleze să citească. Îndemnăm și părinții să citească, pentru a le da un exemplu copiilor, ori să citească împreună cu ei.

Încurajăm părinții să aducă copiii la bibliotecă, să îi înregistrăm, pentru a putea beneficia de multitudinea de cărți pe care o avem disponibilă aici. Să le arate copiilor că există și o altă alternativă de a petrece timpul, nu doar distracție și jocuri, dar și lectura. Bineînțeles, și jocurile, și distracția au un rol important în viața copiilor, dar nici cartea nu trebuie neglijată”, este mesajul directoarei bibliotecii „Spiridon Vangheli” din orașul Ialoveni, Diana Stegarescu.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările