
Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” sărbătorește 15 ani în cadrul unei Gale de bune practici
Circa 200 de tineri și tinere din 22 de localități ale raionului Ialoveni au prezentat duminică, 30 iunie, rezultatele celor 64 de proiecte implementate în perioada 25 martie – 25 iunie, în cadrul rundei a XXX-a de granturi mici susținute de Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”. Evenimentul de totalizare a avut loc la Centrul de Business Ialoveni, fiind organizat sub genericul „Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare” și a marcat, totodată, aniversarea a 15 ani de activitate a Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
Pe parcursul Galei bunelor practici, echipele de proiect au participat la cinci ateliere de lucru unde au prezentat impactul inițiativelor realizate în comunitățile lor. Pentru implicare și rezultate, Consiliul raional Ialoveni le-a oferit fiecărei echipe diplome de merit și certificate-cadou în valoare de câte 1.000 de lei. Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de tineri talentați din raion.
În această rundă, cele 64 de proiecte au beneficiat de o finanțare totală de 523.000 de lei, dintre care 323.000 de lei au fost alocați de Consiliul raional Ialoveni, iar 200.000 de lei au fost oferiți de Asociația obștească „Eco-Răzeni”, cu sprijinul IM Swedish Development Partner.
Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este implementat în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni și Asociația Obștească „Eco-Răzeni” și contribuie activ la consolidarea activismului civic și a implicării tinerilor în viața comunităților.
