ialovenionline
foto: Consiliul Raional Ialoveni

Un cort de prim ajutor pe timp de caniculă a fost instalat în Piața Unirii din Ialoveni

7 iulie 2025
36 vizualizări

Autoritatea raională a instalat un cort în Piața Unirii din orașul Ialoveni, unde cetățenii se pot odihni și pot primi o consultare medicală gratuită. Cortul a fost instalat în contextul codului portocaliu de caniculă, emis de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Conform deciziei Consiliului Raional, corturile vor fi instalate începând cu ora 11:00 și vor activa până la ora 17:00, în perioada 06 – 08 iulie, perioadă cât este valabil Codul Portocaliu de caniculă.

La cort, cetățenii vor putea primi asistență medicală din partea lucrătorilor medicali din cadrul Centrului de Sănătate Ialoveni, apă pentru hidratare, precum și posibilitatea de a se adăposti de soarele arzător.

De menționat că în perioada 06 – 08 iulie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Portocaliu de caniculă pentru majoritatea regiunilor din țară, cu excepția unor raioane din nordul republicii unde este valabil un cod galben de caniculă. Potrivit meteorologilor, temperatura maximă a aerului va ajunge chiar și la +38°C.

În contextul dat, autoritățile îndeamnă cetățenii:

➡️ Să evite deplasările și expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui, în special în orele amiezii.

➡️ Dacă ieșirea din casă este inevitabilă, atunci se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție solară și hainelor lejere de culori deschise.

➡️ Să consume cât mai multe lichide, între doi și patru litri pe zi.

➡️ Eforturile fizice, antrenamentele intense, precum și alte activități în exterior, care necesită un consum mare de energie, trebuie să fie reduse.

➡️ Părinții sunt îndemnați să nu lase copiii nesupravegheați, îndeosebi în perioada caniculară, când temperaturile pot crește la un nivel periculos în interiorul mașinilor, iar riscul de deshidratare și de șoc termic este extrem de mare.

În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență la Serviciul 112.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările