
Continuă înscrierile pentru tabăra de vară „Sfântul Ștefan cel Mare” organizată la Costești
Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Costești, în parteneriat cu Mănăstirea Sărăcinești din România, organizează în perioada 29 iulie – 2 august 2025 tabăra de vară „Sfântul Ștefan cel Mare”, destinată tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani. Tinerii interesați se pot înscrie online, până pe 25 iulie.
Evenimentul se va desfășura în localitatea Costești și își propune să aducă împreună tineri din România și din Republica Moldova, într-un cadru de reflecție spirituală, comuniune frățească și promovare a valorilor comune de neam, credință și limbă.
Participarea este gratuită iar organizatorii vor oferi cazare, masă și transport.
Tinerii interesați se pot înscrie online, până pe 25 iulie, completând formularul disponibil aici.