
Incident la Costești: Un carusel supraîncărcat s-a prăbușit parțial. Șapte copii au avut de suferit
ACTUALIZARE: Copiii care se aflau pe carusel au suferit leziuni ușoare și se află în afara oricărui pericol. Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului a confirmat pentru IaloveniOnline că cei 5 copii aduși la secția primiri urgente au fost consultați, însă nu au necesitat internare, întrucât aveau leziuni ușoare. Totuși, poliția a pornit un proces penal pe acest caz. Cu o reacție a venit și Primăria Costești, care își exprimă regretul cu privire la incident.
Știre inițială: Un incident cu implicarea mai multor minori a avut loc în seara zilei de 10 august, în satul Costești, raionul Ialoveni. Potrivit unui comunicat al CNAMUP, șapte copii au suferit diferite traumatisme, după ce caruselul în care se dădeau s-a prăbușit parțial.
Ambulanța a fost solicitată la ora 21:46. Potrivit informațiilor, din cauza depășirii greutății maxime admise, aparatul s-a prăbușit parțial. În urma incidentului au avut de suferit 7 minori, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. La fața locului au intervenit două ambulanțe – un echipaj al PAMU Costești și un echipaj al SAMU Ialoveni, care au acordat primul ajutor copiilor.
Ulterior, echipele de asistență medicală urgentă au transportat 5 minori la Institutul Mamei şi Copilului pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.
Pentru o vacanță frumoasă petrecută în siguranță, medicii îndeamnă părinții să dea dovadă de mai multă prudență, atenție și responsabilitate în timpul supravegherii constante a copiilor, mai ales în parcurile de distracții sau pe terenurile de joacă, chiar și în locurile aparent sigure.