ialovenionline

Guvernare locală

Screenshot 51

Cinci proiecte majore au fost selectate spre finanțare în raionul Ialoveni

15 august 2025
197 vizualizări

Cele cinci proiecte depuse de Consiliul raional Ialoveni și Primăriile Horești, Văsieni și Răzeni, în cadrul Apelului competitiv de dezvoltare regională, ediția 2024, au fost selectate pentru a fi finanțate. Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) și anunțată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

Cele cinci proiecte însumează peste 268 milioane de lei și vor fi implementate în perioada 2025-2027, cu finanțare prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Este vorba despre:

  • Proiectul de construcție a Apeductului magistral pentru localitățile Costești și Pojăreni, etapa a II, depus de Consiliul raional Ialoveni – 61, 9 milioane lei. Vor fi construite 23 km rețele de apeduct, pentru circa 12 mii de persoane.
  • Proiectul „Descoperă Ialoveni – Recorduri Guinness, Muzee și Vinuri”, depus de Consiliul raional Ialoveni – 44 milioane lei. Vor fi amenajate 6 obiective turistice, cu includerea acestora în circuitul turistic regional.
  • Proiectul „Construcția apeductului magistral pentru localitățile Văsieni și Ulmu, etapa III”, aplicant Primăria Văsieni – 37, 6 milioane lei. Vor fi realizate circa 18 km de apeduct, pentru peste 7.000 de cetățeni.
  • Proiectul „Creșterea numărului beneficiarilor cu acces la sistemul de canalizare pentru locuitorii satului Horești și comunei Zâmbreni”, aplicant Primăria Horești – 65,5 milioane lei. Vor fi făcute 28,5 km de rețele de canalizare, beneficiari – circa 2000 de persoane.
  • Proiectul „Renovarea și extinderea sistemului de sanitație în comuna Răzeni și satul Cigîrleni”, aplicant Primăria Răzeni – 58, 9 milioane de lei. Vor fi realizate circa 28, 5 km de rețele de canalizare, beneficiari – circa 7.000 de persoane.

Raionul Ialoveni va beneficia de o sumă fără precedent pentru inițiative de dezvoltare regională, spun reprezentanții Consiliului Raional Ialoveni. „Finanțarea va permite implementarea unor proiecte majore ce vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii și la creșterea calității vieții cetățenilor din localitățile beneficiare. Acest lucru demonstrează că, atunci când există implicare, viziune și colaborare între autoritățile publice locale și centrale se atestă rezultate, care vor schimba spre bine lucrurile în comunități”, se spune într-un comunicat al Consiliului Raional Ialoveni.

De menționat că, în total, au fost selectate 87 de proiecte pentru finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Dintre acestea: 

  • 6 proiecte vor primi investiții pentru a dezvolta infrastructura de afaceri.
  • 47 de proiecte vor asigura acces la apă potabilă și canalizare; 
  • 19 proiecte urmăresc sporirea atractivității turistice a țării; 
  • 15 proiecte vor transforma orașele prin măsuri de revitalizare urbană și modernizare a spațiilor publice.

„Cele 87 de proiecte nu înseamnă beneficii în doar 87 de localități. Având impact regional, acestea vor aduce îmbunătățiri vizibile în zeci de comunități și vor contribui la creșterea calității vieții pentru mii de cetățeni”, a declarat ministrul Vladimir Bolea.

„Urmează includerea proiectelor în Documentul Unic de Proiect (DUP), în următoarea ședință a Guvernului, după care vom trece la procesul de semnare a contractelor”, a mai spus Bolea.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările