ialovenionline
8e81d4b0 75b4 4871 904d cf876227206c

CEC a exclus partidul „Moldova Mare” din cursa electorală

26 septembrie 2025
274 vizualizări

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis vineri, 26 septembrie, excluderea din cursa electorală a partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună.

Hotărârea a fost luată în urma constatării mai multor încălcări grave ale legislației electorale. Printre motivele invocate se numără utilizarea fondurilor nedeclarate și provenite din afara țării pentru finanțarea campaniei, corupție electorală, dar și implicarea într-un bloc electoral camuflat prin susținerea și îndemnurile publice de vot din partea lui Ilan Șor și a Blocului „Victorie”, formațiuni deja eliminate din competiție și cu activitatea restricționată.

De asemenea, CEC acuză partidul „Moldova Mare” de implicarea Mitropoliei Moldovei în campanie, de influențarea masivă a dreptului de vot al cetățenilor, precum și de sprijin din partea Federației Ruse.

Decizia urmează să fie publicată oficial și poate fi contestată în instanța de judecată.

Amintim că, Partidul „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, este suspectat că ar fi beneficiat, în perioada iulie-septembrie, de peste 600 mii euro din partea Moscovei și organizației „Evrazia”. Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia mai multor date privind activitatea formațiunii, inclusiv rapoarte financiare, convorbiri cu curatorii ruși și planul de activitate pentru alegerile parlamentare.

Conform bugetului prezentat de Victoria Furtună către curatorii ruși, inițial, pentru activitățile partidului, în perioada iulie-septembrie, ar fi fost solicitate 550 mii euro.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

95 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările