
5 ani de închisoare pentru un bărbat din Ialoveni care și-a terorizat familia
Un bărbat din raionul Ialoveni a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru păstrarea ilegală de muniții și pentru încălcarea repetată a unei ordonanțe de protecție emisă în favoarea soției și a celor patru copii minori. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hîncești sediul Ialoveni.
Potrivit dosarului, în gospodăria acestuia au fost depistate 176 de cartușe și o încărcătură pentru grenadă antitanc. Totodată, deși avea interdicția de a se apropia de familie, bărbatul a ignorat în repetate rânduri decizia instanței, manifestând un comportament agresiv față de soție și copii.
Inculpatul și-a recunoscut vina în fața judecătorilor, iar pedeapsa finală stabilită este de 5 ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis. El urmează să achite și cheltuielile judiciare pentru expertizele efectuate în dosar.