ialovenionline
haloween costesti

Seară tematică de Halloween la Centrul Socio-Cultural Costești

25 octombrie 2025
138 vizualizări

Tinerii din Costești sunt invitați la o seară plină de distracție și mister, organizată cu ocazia Halloween-ului. Pe 1 noiembrie, începând cu ora 16.00, Centrul Multifuncțional Socio-Cultural Costești va găzdui evenimentul „Halloween Party”, desfășurat într-o atmosferă tematică, cu activități, jocuri și surprize pentru participanți.

Programul serii include un concurs de costume cu premii surpriză, jocuri interactive, o zonă foto pentru amintiri haioase și o „surpriză a serii” pregătită de organizatori. Participanții sunt îndemnați să vină costumați în personaje creative și să aducă dulciuri pentru prieteni, pentru a contribui la spiritul sărbătorii.

Evenimentul este organizat de Consiliul Local de Tineret Costești, în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Socio-Cultural Costești, în cadrul Programului de granturi mici pentru tineri desfășurat de Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, cu suportul Consiliului raional Ialoveni și IM Swedish Development Partner.

Prin această inițiativă, tinerii din Costești își propun să promoveze spiritul comunitar, creativitatea și implicarea civică într-un cadru recreativ și prietenos.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

95 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările