ialovenionline
constantin morari 1024x683 1

Constantin Morari, președintele CALE: Amalgamarea primăriilor înseamnă servicii publice mai bune, acces la fonduri și reducerea costurilor  

20 noiembrie 2025
264 vizualizări

Amalgamarea voluntară a primăriilor poate aduce servicii publice mai eficiente, costuri mai mici și acces extins la fonduri europene, pentru creșterea nivelului de viață al oamenilor, însă procesul trebuie însoțit de consultări cu cetățenii și de un mesaj clar din partea autorităților centrale. Declarațiile au fost făcute de Constantin Morari, primar al satului Roșcani, raionul Anenii Noi și președintele Centrului pentru Administrație Locală Europenă, în cadrul dezbaterii publice „Perspectivele reformei administrației publice locale”, organizată la IPN. 

Potrivit alesului local, reorganizarea administrativă prin amalgamarea primăriilor permite „concentrarea serviciilor publice”, ceea ce duce la eficiență sporită și cheltuieli reduse. „În primării există organigrame învechite, care nu mai corespund necesităților actuale”, a afirmat Constantin Morari. Potrivit lui, în cazul amalgamării, cu același număr de angajați, poți obține un aparat administrativ mai țintit și mai eficient. 

Primarul a subliniat că reforma APL este strâns legată de procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Accesarea fondurilor de preaderare și a programelor europene depinde inclusiv de numărul și capacitatea beneficiarilor. „Ne așteaptă un șir de procese moderne, europene pentru care trebuie să fim pregătiți”, a menționat acesta. 

Satul Roșcani din raionul Anenii Noi se află aproape de finalizarea procesului de amalgamare voluntară. Constantin Morari a remarcat o colaborare eficientă între autoritățile locale, cele centrale și partenerii de dezvoltare în pregătirea procesului de amalgamare. „Există ședințe la fiecare două săptămâni pentru fiecare domeniu: patrimoniu public, finanțe, organigramă, servicii etc. Toți cei implicați sunt invitați. Când intri în acest proces, începe o muncă ce poate dura luni de zile, dar este firesc, pentru că se creează o nouă entitate teritorială care nu trebuie să cunoască eșecuri”, a explicat primarul. 

Deși consideră procesul benefic, edilul subliniază că amalgamarea primăriilor trebuie realizată cu implicarea solidă a cetățenilor. El atrage atenția și asupra necesității unui mesaj public ferm din partea autorităților centrale. „Este nevoie de un mesaj mai accentuat din partea autorităților centrale. Un mesaj public, o încurajare către primari, un mesaj către cetățeni ca să susțină și să încurajeze actorii locali”, a punctat Constantin Morari. 

Potrivit acestuia, succesul reformei depinde de implicarea comunităților și de asigurarea că noile structuri administrative vor funcționa în beneficiul direct al oamenilor. 

Dezbaterea publică „Perspectivele reformei administrației publice locale”  este organizată în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrare Europeană”, sprijinit de Uniunea Europeană și Fundația „Friedrich Ebert”. 


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

96 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările