ialovenionline

Guvernare locală

pug

Cinci localități din raionul Ialoveni vor avea planuri urbanistice generale, finanțate de stat

15 ianuarie 2026
987 vizualizări

Statul va finanța elaborarea și actualizarea planurilor urbanistice generale pentru 293 de localități din Republica Moldova, iar cinci dintre acestea se află în raionul Ialoveni. Este vorba despre localitățile Bardar, Cărbuna, Cigîrleni, Pojăreni și Văsieni.

Proiectele au fost incluse, pe 14 ianuarie 2025, în Documentul unic de program pentru anii 2025–2027, aprobat de Guvern. Planurile urbanistice generale sunt considerate un instrument esențial pentru dezvoltarea coerentă a localităților și pentru accesarea fondurilor europene destinate infrastructurii și dezvoltării locale.

Valoarea totală a celor 293 de proiecte depășește 210 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 208 milioane de lei vor fi alocate din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar diferența va reprezenta contribuția autorităților publice locale.

Potrivit autorităților, implementarea acestor proiecte va contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, la organizarea eficientă a spațiului urban și rural și la dezvoltarea durabilă a localităților. Secretara generală a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, a declarat în ședința Guvernului că proiectele de dezvoltare locală vor sprijini modernizarea comunităților și vor crea premise clare pentru investiții.

Documentul unic de program pentru perioada 2025–2027 sprijină implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională și include, în total, 627 de proiecte de dezvoltare regională, 1.478 de proiecte de dezvoltare locală și 32 de proiecte ce vizează reparația clădirilor cu destinație social-culturală.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările