ialovenionline

Guvernare locală

drum cigirleni 2025 3 2

Lista proiectelor finanțate de Guvern în raionul Ialoveni, pentru următorii doi ani, destinate drumurilor și planurilor urbanistice generale

26 ianuarie 2026
315 vizualizări

Guvernul Republicii Moldova va finanța, în următorii doi ani, mai multe proiecte de infrastructură în raionul Ialoveni, axate pe reparația și construcția drumurilor locale, dar și pe elaborarea Planurilor Urbanistice Generale în mai multe localități.

Proiectele sunt incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025–2027, aprobat de Guvern. Documentul sprijină implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională și include, la nivel național, 627 de proiecte de dezvoltare regională, 1.478 de proiecte de dezvoltare locală și 32 de proiecte ce vizează reparația clădirilor cu destinație social-culturală.

În raionul Ialoveni, investițiile sunt destinate îmbunătățirii mobilității, siguranței rutiere și accesului către instituțiile și serviciile publice din localități.

Lista proiectelor de infrastructură rutieră finanțate în raionul Ialoveni:

– Reabilitarea unui sector de drum central din s. Găureni, com. Zîmbreni
– Reparația str. Aurel David – ETAPA 3, prin construcția capitală a trotuarului cu căile de acces spre gospodării și construcția a 3 podețe care vor capta și evacua apele pluviale de pe str. Vălicicăi, str. Crizantemelor și str. La Sarai, s. Bardar
– Asigurarea accesibilității către locațiile de utilitate publică pentru toți locuitorii din s. Cărbuna
– Construcția străzilor din s. Puhoi
– Construcția străzilor din satul Costești
– Reparația drumului local în com. Gangura
– Lucrări de întreținere periodică a str. La Poalele Țiglei din s. Văsieni
– Reparația capitală a unui sector de drum din s. Cigîrleni
– Lucrări de întreținere periodică a străzilor din s. Malcoci
– Lucrări de întreținere periodică a str. Valea Lacului din s. Nimoreni
– Conectivitate și mobilitate prin construcția drumului de ocolire str. Liviu Rebreanu – str. Grădinilor (continuare), orașul Ialoveni
– Lucrări de întreținere periodică a drumului L503 G106 – Văratic – G106.1, s. Văratic
– Reconstrucția unui sector din str. Plopilor și str. Ulmu, s. Ulmu
– Reconstrucția drumului spre Gimnaziul din s. Hansca
– Modernizarea conexiunilor rutiere locale prin intervenții pe str. Mihai Eminescu, str. Mihail Kogălniceanu și str. Stoian, com. Mileștii Mici
– Reparația str. Viilor din s. Pojăreni
– Reconstrucția str. Podgorenilor, s. Dănceni
– Construcția unor străzi din s. Sociteni
– Reabilitarea str. Dacia, s. Țipala
– Construcția și modernizarea drumului str. Busuiocului, com. Ruseștii Noi
– Reconstrucția unor sectoare de străzi din com. Răzeni (str. Biruinței, str. Fîntînilor), L = 1,70 km
– Reparația drumului din s. Horești
– Reparația str. Ion Creangă și str. Sf. Gheorghe din s. Suruceni

Totodată, Planuri Urbanistice Generale vor fi elaborate pentru localitățile Cărbuna, Văsieni, Cigîrleni, Bardar, Pojăreni și Zîmbreni.

Documentul integral poate fi consultat aici: https://shorturl.at/jPiEs


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările