ialovenionline
fals permis simbolFoto simbol

Amendă de 25 de mii de lei pentru tentativa de a deține simultan permise de conducere din România și Republica Moldova

1 februarie 2026
184 vizualizări

Un bărbat a fost condamnat la amendă penală pentru declarații false făcute în legătură cu obținerea unui permis de conducere. Sentința a fost pronunțată la de Judecătoria Hîncești sediul Ialoveni, după examinarea cauzei în procedură simplificată, inculpatul recunoscându-și vina.

Potrivit instanței, în ianuarie 2024, bărbatul s-a prezentat la Biroul de înmatriculare a transportului și documentare a conducătorilor auto din orașul Ialoveni, unde a solicitat eliberarea unui nou permis de conducere național. Acesta a declarat în scris că permisul deținut anterior ar fi fost pierdut în circumstanțe necunoscute, informație care s-a dovedit a fi falsă.

În urma verificărilor, s-a stabilit că permisul moldovenesc fusese anterior preschimbat în permis de conducere românesc, iar legislația interzice deținerea simultană a mai multor permise de conducere. Declarația neadevărată a dus la inițierea procedurii de documentare și la eliberarea unui permis de conducere provizoriu.

Instanța a constatat că fapta întrunește elementele infracțiunii de declarație necorespunzătoare adevărului, prevăzută de Codul penal. Ținând cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, judecătorii au aplicat o amendă de 500 de unități convenționale, echivalentul a 25.000 de lei.

Totodată, până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara. Sentința poate fi contestată în termenul prevăzut de lege.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările