
Doi șoferi prinși băuți la volan în raionul Ialoveni. Unul nu avea nici permis de conducere
Doi bărbați au fost documentați de oamenii legii pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate, în localități din raionul Ialoveni, informează Poliția Republicii Moldova.
Primul caz a fost înregistrat în Ialoveni, unde un bărbat de 52 de ani conducea un automobil de model Skoda având o concentrație de 0,90 mg/l alcool în aerul expirat, valoare ce depășește limita admisă și constituie stare de ebrietate avansată.
Al doilea caz s-a produs în satul Hansca. Acolo, un bărbat de 43 de ani, care nu deținea permis de conducere, a fost stopat după ce conducea haotic o motocicletă. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 0,55 mg/l alcool în aerul expirat.
În ambele situații au fost inițiate procese penale, iar mijloacele de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială.