
AUDIO// „Au calculat 10 cm de asfalt, dar au pus 6–8”. CNA prezintă probe în dosarul delapidării fondurilor pentru infrastructură
Centrul Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii, desfășoară acțiuni de urmărire penală, percheziții și ridicări de acte în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar privind delapidarea fondurilor naționale și externe destinate construcției rețelelor de apă și canalizare.
Potrivit CNA, cauza penală vizează activitatea administratorului și a unor ingineri din cadrul operatorului economic, ale cărui oferte au fost desemnate câștigătoare în urma achizițiilor publice organizate de mai multe primării pentru proiecte finanțate prin Fondul Național de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului național „Satul European” (2024–2028, ediția II).
Investigațiile arată că lucrările neconforme au fost efectuate în localități din raioanele Căușeni, Soroca, Edineț, Glodeni, Sîngerei, Strășeni, Șoldănești și Taraclia. Administratorul și inginerii operatorului economic ar fi oferit mită membrilor comisiilor de recepție – primari, diriginți de șantier, proiectanți și angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică – pentru a nu consemna neconformitățile și a semna actele de recepție, deși au fost constatate multiple abateri.
Ancheta a mai relevat:
- Includerea fictivă a unor lucrări în actele de executare, care nu au fost realizate, pentru a fi achitate prin ONDRL.
- La reabilitarea unui drum afectat de construcția apeductului, s-au folosit doar 84 de tone de asfalt din cele 170 necesare, iar stratul de asfalt a avut grosimea de 6–8 cm în loc de 10 cm, contrar proiectului și normativelor tehnice.
- Transferul sumei de 3 500 de euro de către administrator către o persoană din subordine, pentru a influența neinițierea urmăririi penale într-un caz de încălcare a regulilor de protecție a muncii, soldat cu afecțiuni oculare ale unui angajat.
În urma descinderilor, cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator, iar acțiunile de urmărire penală continuă în mai multe locații.
CNA subliniază că ancheta vizează funcționari și agenți economici implicați în achiziții publice, iar fondurile delapidate reprezintă o proporție semnificativă din resursele naționale și europene alocate dezvoltării infrastructurii locale.