ialovenionline
droguri 1024x716 1

Consumul de substanțe psihoactive începe de la 12-13 ani în Moldova

11 martie 2026
95 vizualizări

Vârsta la care copiii intră în contact cu substanțe psihoactive scade îngrijorător în Republica Moldova, autoritățile semnalând că debutul consumului apare deja în jurul vârstei de 12-13 ani. Fenomenul a ajuns și în școli, iar accesul la anumite substanțe este facilitat de internet și rețelele sociale. Situația a fost discutată în cadrul audierilor publice organizate de Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice, transmite IPN.

În cadrul audierilor, participanții au subliniat că statul nu dispune de o strategie națională actualizată în domeniul drogurilor. Președintele comisiei, Grigore Novac, a avertizat că traficul și consumul de droguri reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea publică și securitatea națională și a cerut elaborarea urgentă a unei strategii pentru 2026-2032, bazată pe cercetări și soluții eficiente.

„Numărul real al persoanelor care suferă de tulburări legate de consumul de substanțe și de adicții comportamentale nu este cunoscut, deoarece, până în prezent, nu a fost realizat nici un studiu național”, a precizat Grigore Novac.

Decana Facultății de psihologie și psihopedagogie specială de la Universitatea „Ion Creangă”, Maria Vîrlan, a subliniat că nu există o clasificare strictă a substanțelor care provoacă dependență. Ea a menționat totodată că adesea dependențele apar combinate, cum ar fi tutunul asociat cu alcoolul sau alte substanțe.

Tot în cadrul audierilor, s-a atras atenția că pedepsirea consumatorilor nu rezolvă problema dependenței. S-a propus astfel revizuirea legislației, pentru ca posesia unor cantități mici de droguri pentru consum personal să nu mai fie tratată penal, iar consumatorii să fie direcționați spre tratament și sprijin psihologic, în timp ce poliția se va concentra pe combaterea rețelelor de trafic.

De asemenea, a fost semnalată lipsa specialiștilor în adicții și a centrelor de reabilitare, în special pentru minori. Reprezentanții Ministerului Sănătății afirmă că noua strategie va include extinderea programelor de reducere a riscurilor și accesul la tratament de substituție în toate regiunile țării, inclusiv în penitenciare.

Concluziile audierilor vor sta la baza viitoarei strategii naționale antidrog, care va include măsuri de prevenție, tratament și reintegrare, menite să reducă consumul și să protejeze sănătatea tinerilor.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările