ialovenionline
Partidul Sor

Lider teritorial al fostului partid „Șor”, trimis în judecată pentru finanțare ilegală

19 martie 2026
167 vizualizări

Președintele oficiului teritorial Hâncești al fostului partid „Şor” a fost trimis în judecată pentru complicitate la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii, în sumă de circa 1,3 milioane de lei, transmite INP.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpatul ar fi activat în perioada iulie-octombrie 2022 în calitate de președinte al organizației teritoriale și ar fi coordonat activitățile acesteia, cunoscând că partidul era finanțat din surse ilicite.

În complicitate cu conducerea partidului și cu alte persoane implicate, liderul local ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilegale, oferind indicații și resurse pentru transportarea și remunerarea participanților la proteste. Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede amendă de până la 92 500 lei sau până la șapte ani de închisoare, cu interdicția de a ocupa anumite funcții și de a desfășura activități pe un termen de până la cinci ani.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările