
Doi șoferi, prinși băuți la volan în Puhoi. Dosare penale și mașini ridicate
În weekend, polițiștii au depistat doi conducători auto în stare de ebrietate în localitatea Puhoi, raionul Ialoveni.
Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 35 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, avea o concentrație de 1,24 mg/l alcool în aerul expirat. Într-un alt caz, un bărbat de 36 de ani, care conducea un VAZ, a fost testat cu 0,69 mg/l alcool.
Ambele mijloace de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar șoferii sunt cercetați penal.
Poliția reamintește că urcarea la volan în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru toți participanții la trafic și îndeamnă șoferii să dea dovadă de responsabilitate.