ialovenionline
condamnare ialoveni

Escrocherii prin Facebook și 999.md: bărbat condamnat la Ialoveni la 5 ani de închisoare

25 martie 2026
197 vizualizări

Un bărbat a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru escrocherii, după ce a înșelat mai multe persoane din raionul Ialoveni sub pretextul prestării unor servicii de construcții.

Potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea a trei infracțiuni de escrocherie. Acesta publica anunțuri pe rețelele sociale, inclusiv pe Facebook, dar și pe site-ul 999.md, oferind servicii precum reparația acoperișurilor sau confecționarea porților metalice, însă scopul real era obținerea avansurilor financiare fără a executa lucrările promise.

Conform materialelor cauzei, bărbatul a indus în eroare mai multe persoane, de la care a obținut sume importante de bani. Într-un caz, a încasat 50.000 de lei pentru lucrări de acoperiș pe care nu le-a realizat. Într-un alt caz, a primit 1.200 de euro pentru instalarea unor porți metalice, iar într-o altă situație a obținut încă 50.000 de lei, tot sub pretextul unor lucrări de construcție.

După primirea banilor, inculpatul evita contactul cu victimele și nu își onora obligațiile asumate. Instanța a constatat că acesta a acționat intenționat, urmărind obținerea ilegală a mijloacelor financiare prin inducerea în eroare a părților vătămate.

În urma examinării probelor, judecătorii au stabilit o pedeapsă de câte 2 ani de închisoare pentru fiecare faptă, iar prin cumul parțial, pedeapsa finală a fost fixată la 5 ani de detenție în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța a dispus recuperarea prejudiciilor materiale cauzate victimelor. Sentința poate fi contestată cu apel.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările