ialovenionline
eco razeni granturi 2026

Eco-Răzeni lansează un concurs de granturi mici pentru tineri, cu finanțare de până la 20.000 de lei

3 septembrie 2026
231 vizualizări

Asociația Obștească Eco-Răzeni a deschis un concurs național de granturi mici destinat tinerilor care doresc să transforme o idee civică într-un proiect concret pentru comunitatea lor. Inițiativa este finanțată de New Democracy Fund (NDF) din Danemarca, în cadrul proiectului „Tinerii – lideri pentru democrație rezilientă și integrare europeană incluzivă în Republica Moldova”.

La concurs pot participa tineri și tinere cu vârsta între 14 și 35 de ani, din orice raion, municipiu sau din UTA Găgăuzia. Aplicațiile pot fi depuse de grupuri de inițiativă informale (minimum trei persoane – colegi de clasă, de facultate, de cartier sau membri ai unui club), de consilii locale de tineret sau de consilii ale elevilor. Organizatorii încurajează în mod special echipele mixte din punctul de vedere al genului, vârstei, mediului de reședință și etniei, iar proiectele cu tineri din categorii vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilități, vor fi susținute suplimentar la evaluare.

Proiectele finanțate trebuie să vizeze cel puțin una dintre următoarele două direcții: democrația participativă și implicarea civică (consultări publice, buget participativ, monitorizare civică, educație civică) sau integrarea europeană (educație despre UE, dezbateri, campanii de informare, combaterea dezinformării legate de procesul de aderare). Ghidul de finanțare pune la dispoziția aplicanților o listă orientativă de 100 de activități posibile, dar organizatorii precizează că sunt binevenite și idei originale, adaptate nevoilor reale ale comunității.

Suma maximă care poate fi solicitată este de 20.000 de lei per proiect, iar costurile de remunerare a echipei nu sunt eligibile – implicarea fiind exclusiv voluntară. Proiectele câștigătoare urmează să fie implementate între 10 octombrie și 20 decembrie 2026.

Formularul de aplicare, disponibil în limba română sau rusă, poate fi descărcat de pe site-ul ecorazeni.md sau solicitat prin e-mail, la [email protected]. Documentele pot fi transmise electronic, cu mențiunea „Granturi mici tineri NDF 2026″ în subiect, sau depuse la sediul organizației din satul Răzeni, raionul Ialoveni, cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de termenul-limită.

Termenul de depunere a proiectelor este 25 septembrie 2026, ora 23:59. Pentru echipele interesate de instruire suplimentară, Eco-Răzeni organizează sesiuni de informare online pe 10 și 11 septembrie, între orele 18:00 și 20:00.

Detalii suplimentare pot fi obținute de la Sergiu Gurău, directorul executiv al AO Eco-Răzeni, la adresa [email protected] sau la numărul de telefon 079641243 (WhatsApp, Viber).


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările