ialovenionline
sondaj alegeri romania

Alegeri prezidențiale România. Prezență record în Republica Moldova, inclusiv în raionul Ialoveni

25 noiembrie 2024
173 vizualizări

Un număr record de basarabeni cu cetățenie română au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Potrivit datelor, până la ora 21:00, aproximativ 81 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat în cele 59 de secții de votare deschise în Republica Moldova. La alegerile europarlamentare din vară, în Republica Moldova au votat aproximativ 57 de mii de cetățeni români.

Un număr record de alegători a fost înregistrat și la secțiile de vot deschise în raionul Ialoveni, unde au votat peste 5300 de alegători:

Secția de votare din Ialoveni – 2.959 alegători

Secția de votare din Bardar – 643 alegători

Secția de votare din Costești – 1.065 alegători

Secția de votare din Răzeni – 666 alegători

Pentru comparație, la alegerile europarlamentare 9 iunie 2024, în cele 4 secții de votare din raionul Ialoveni au votat 4.005 alegători, iar la precedentele parlamentare sau în primul tur al prezidențialelor din 2019, în cele două secții de votare deschise în raionul Ialoveni au votat sub 3.000 de alegători. În cel de-al doilea tur al prezidențialelor din 2019, la secțiile de votare din Ialoveni și Bardar s-au prezentat puțin peste 3200 de alegători.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările