
AND lansează licitația pentru proiectarea reparației capitale a circa 49 km din drumul M3, pe teritoriul Chișinăului și al raioanelor Ialoveni și Cimișlia
Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru achiziționarea serviciilor de proiectare a lucrărilor de reparație capitală pe două sectoare ale drumului Chișinău – Comrat – Giurgiulești, cu o lungime totală de circa 49 de kilometri. Traseul trece prin municipiul Chișinău și prin raioanele Ialoveni și Cimișlia.
Primul sector — de la Chișinău, prin Ialoveni, până în Cimișlia
Primul sector, cuprins între kilometrul 7,35 și kilometrul 44,35 (37 de kilometri), pornește din apropierea Chișinăului, trecând prin localitățile Băcioi și Străisteni (comuna Băcioi, municipiul Chișinău), apoi prin Horești și Răzeni, aflate în raionul Ialoveni, și continuă spre Sagaidacul Nou, până la intrarea în satul Porumbrei — localități aflate deja în raionul Cimișlia.
Al doilea sector, în raionul Cimișlia
Cel de-al doilea sector, cu o lungime de 11,83 kilometri (km 70,50 – km 82,33), pornește din preajma orașului Cimișlia spre localitatea Ciucur-Mingir.
Ce prevede documentația de proiectare
Potrivit AND, contractul de proiectare va include:
- cercetări de teren — ridicări topogeodezice, investigații geotehnice și hidrologice;
- studii de trafic;
- expertiza tehnică a activelor rutiere, podurilor și podețelor existente;
- evaluarea impactului asupra mediului.
Rezultatele studiilor de fezabilitate vor sta la baza etapelor următoare de proiectare a lucrărilor de reparație capitală și reconstrucție a celor două sectoare.
Valoarea contractelor și termenul-limită
Valoarea estimată totală a contractelor este de 11.071.225 de lei, inclusiv TVA, finanțare din Fondul Rutier. Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 2 octombrie, ora 10:00.