ialovenionline
571365496 1217771057042148 1335393635028208688 n

Atenție! Notificări FALSE privind obligația de achitare a impozitului pe venit, trimise unor contribuabili

31 octombrie 2025
117 vizualizări

Serviciul Fiscal de Stat informează că, unii contribuabili recepționează notificări false privind obligația de achitare a impozitului pe venit, semnate de către directoarea instituției, Olga Golban, și transmise prin intermediul unui operator de poștă electronic din Federația Rusă.

În context, SFS menționează că documentul respectiv este un FALS, precum și e-mail-urile remise în adresa contribuabililor, iar identitatea SFS este utilizată ilegal de către persoane rău intenționate cu scopul de a reduce încrederea cetățenilor în activitatea instituției.

În pretinsa notificare este indicată adresa greșită a portalului SFS, este utilizat un antet inventat și sunt incluse elemente suplimentare precum coduri de bare și QR coduri, care se utilizează doar pentru facturile fiscale electronice. La fel, SFS nu indică în actele emise sumele echivalente în valută străină, iar circulația documentelor are loc strict în format digital, respectiv cu aplicarea semnăturii electronice.

„Vă rugăm să ignorați astfel de mesaje și să informați imediat organele de drept, precum și Serviciul Fiscal de Stat, sau alte instituții abilitate”, se spune într-un mesaj al Serviciului Fiscal de Stat.

Reieșind din cele menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele de drept competente în vederea investigării cazului respectiv.

Contribuabilii sunt îndemnați să verifice orice informație pe pagina-web oficială a autorității fiscale www.sfs.md, precum și paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/Serviciul.Fiscal.de.Stat

Instagram: https://instagram.com/sfs_md

Telegram: https://t.me/sfs_md

Linkedin: https://www.linkedin.com/company/sfs-md

Youtube: https://www.youtube.com/@sfs-md

Suplimentar, instituția atrage atenția că nu are pagină pe rețeaua de socializare TikTok, iar orice cont care utilizează identitatea Serviciului Fiscal de Stat o face abuziv și ilegal și urmează să fie raportat către administratorii platformei.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

95 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările