Autoritățile de la Comrat, între sărăcie și autonomie: controverse juridice și spectacol pro-rus
Ședința „extinsă” convocată la Comrat, anunțată drept un moment decisiv pentru apărarea autonomiei găgăuze, a demonstrat exact contrariul a ceea ce organizatorii au încercat să transmită – lipsă de mobilizare, lipsă de susținere populară și un discurs repetitiv, rupt de realitate.
Deși s-a vorbit despre o presupusă „lichidare a autonomiei”, în fața Casei de Cultură s-au adunat inițial doar câteva zeci de persoane, iar numărul total al participanților a rămas modest. Pentru un subiect prezentat drept „existențial”, reacția societății a fost, cel puțin, apatică. De aici apare o întrebare simplă: cât de reală este criza despre care vorbesc liderii de la Comrat?
În schimb, ceea ce s-a văzut clar a fost prezența unui veritabil „desant” politic. Lideri cunoscuți pentru pozițiile lor pro-ruse au apărut simultan la Comrat, într-o demonstrație care pare mai degrabă coordonată decât spontană. Printre cei observați la eveniment s-au numărat: socialiștii Igor Dodon și Vlad Bătrîncea, comuniștii Diana Caraman și Constantin Starîș, ex-bașcanii Găgăuziei Irina Vlah și Mihail Formuzal, precum și alți politicieni și activiști cunoscuți pentru retorica lor pro-Kremlin. Astfel, în lipsa unei susțineri reale din partea oamenilor, evenimentul a fost „completat” cu politicieni anti-UE aduși din Chișinău.
Această mobilizare nu este întâmplătoare. Ea indică o strategie bine cunoscută și aplicată în ultimii ani de Moscova în Republica Moldova – amplificarea artificială a tensiunilor interne pentru a crea percepția unei crize majore. În realitate, miza este mult mai pragmatică – menținerea influenței politice în regiune și conservarea unor pârghii de control într-un moment în care instituțiile statului încearcă să clarifice cadrul constituțional.
De altfel, conflictul invocat de liderii autonomiei are la bază o sesizare depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională. Nu este vorba despre o „atacare” a autonomiei, ci despre o încercare de a clarifica limitele competențelor acesteia în raport cu Legea Supremă. Tocmai această clarificare pare să deranjeze cel mai mult.
Discursurile de la ședință au fost previzibile: un „război rece” cu Chișinăul, invocat de Irina Vlah, apeluri la implicarea actorilor externi, la care au făcut referire Igor Dodon și Mihail Formuzal, precum și insinuări privind presiuni politice. În același timp, au fost lansate idei precum organizarea alegerilor chiar și în lipsa unui consens cu autoritățile centrale – o abordare care riscă să adâncească și mai mult blocajul instituțional.
Există, însă, și o contradicție în discursurile rostite. Aceiași actori care au blocat anterior platformele de dialog cu Chișinăul cer acum reluarea acestuia, dar cu „condiția” ca primul pas să fie făcut de autoritățile centrale – o tactică clasică de evitare a responsabilității.
În acest context, ședința de la Comrat nu a fost o demonstrație de forță, ci mai degrabă o confirmare a slăbiciunii politice. Fără susținere populară consistentă și fără soluții concrete, liderii locali recurg la escaladarea discursului și la sprijin extern pentru a-și menține influența.
Decizia Curții Constituționale ar putea aduce, în sfârșit, claritatea juridică necesară. Însă problema de fond nu este una juridică, ci politică: lipsa unui dialog real și utilizarea, de către forțele pro-ruse, a autonomiei ca instrument într-un joc geopolitic.
