ialovenionline
condamnare

Beat la volan după țigări, la Dănceni: 3 ani de închisoare cu suspendare

15 iulie 2026
358 vizualizări

Un bărbat a fost condamnat de Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, pentru că a condus fără permis și în stare avansată de ebrietate un microbuz luat fără acordul proprietarului.

Potrivit sentinței, bărbatul se afla în vizită la un cunoscut din satul Dănceni, unde a consumat băuturi alcoolice. După ce proprietarul microbuzului s-a retras la odihnă, bărbatul a luat cheile și autovehiculul fără acordul acestuia, pentru a se deplasa să cumpere țigări. Pe traseu, a pierdut controlul volanului și s-a tamponat de un parapet metalic, microbuzul răsturnându-se.

La fața locului au intervenit poliția, o echipă medicală și pompierii, care l-au descarcerat pe șofer. Testarea alcoolscopică a indicat 0,83 mg/l alcool în aerul expirat — stare de ebrietate cu grad avansat. Verificările au arătat că bărbatul nu deținea permis de conducere.

Instanța l-a găsit vinovat de răpirea mijlocului de transport fără scop de însușire și de conducerea unui vehicul fără permis, în stare de ebrietate avansată (art. 192/1 alin. (1) și art. 264/1 alin. (5) Cod penal). A primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare, suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani, cu obligații precum prezentarea periodică la organul de probațiune și anunțarea oricărei schimbări de domiciliu.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, în 15 zile.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările