ialovenionline
bloc Dodon

Blocul stângii, mort în fașă. Ambițiile încurcă planurile Moscovei

30 iulie 2025
257 vizualizări

Blocul electoral al comuniștilor, socialiștilor, inima și viitorul Moldovei este pe punctul de destrămare la scurt timp după anunțarea formării sale. Mărul discordiei – împărțirea locurilor pe listele comune. Astfel, potrivit surselor din cadrul blocului, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a avut pretenții considerate drept exagerate de ceilalți membri. Ca rezultat, Voronin ar fi declarat că PCRM se retrage, iar Igor Dodon a menționat ieri, după vizita la CEC, că blocul se formează din trei partide: PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei.

Bloc nou, supărări vechi

Sursele din cadrul PCRM spun că, după anunțul făcut pe 22 iulie, privind consolidarea celor patru partide într-un bloc electoral, Vladimir Voronin a emis pretenții exagerate cu privire la locurile care urmau să fie alocate pe listele electorale. Mai concret, fostul președinte al Republicii Moldova a solicitat ca formațiunea sa să primească pozițiile 1 și 4 pe liste, cerință considerată drept exagerată de PSRM, care se consideră locomotiva blocului, având cel mai mare rating politic dintre cele patru formațiuni.

Motivul care ar sta în spatele solicitărilor înaintate de Voronin ar fi supărările veteranului politicii moldovenești față de Igor Dodon și Irina Vlah, pe care acesta i-ar percepe drept trădători după plecarea lor din PCRM. Fostul președinte ar considera că cei doi, odată ajunși în Parlament, ar putea să trădeze din nou „cauza comună”. Din acest motiv, comunistul-șef a fost inițial reticent față de ideea alianței cu cei doi și a încercat să pună bețe în roate, înaintând cerințe exagerate pentru ponderea reală pe care o are în prezent Partidul Comuniștilor. După ce pretențiile sale au fost respinse, Voronin ar fi declarat chiar că PCRM nu va face parte din blocul electoral al stângii moldovenești.

Jocuri de culise

Încăpățânarea lui Voronin, care, prin cerințele sale, vrea să îi fie recunoscută vechea sa autoritate politică, nu este privită cu ochi buni de o parte dintre membrii PCRM. Constantin Starîș, călătorul de serviciu la Forumul „Economic” de la Valdai și alte evenimente organizate de regimul dictatorial rus, ar fi pus presiuni pentru organizarea unei ședințe a Comitetului Central al Partidului Comuniștilor, la care să fie formalizată decizia de participare în alegeri în cadrul blocului electoral.

Într-un final, sub pericolul izolării și al lipsei reprezentării parlamentare în următoarea legislatură, veteranul comunist ar fi cedat, iar ședința Comitetului Central a avut loc ieri, fiind luată decizia participării în bloc.

Totuși, practic în același timp, ceilalți trei membri, Dodon, Vlah și Tarlev, s-au dus să depună actele pentru înregistrare la Comisia Electorală Centrală. După vizita la CEC, liderul PSRM sublinia, în cadrul unei postări pe rețelele de socializare, că blocul este format din trei actori politici: socialiștii, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. Totuși, Dodon a subliniat că „suntem deschiși pentru dialog și cooperare cu alte forțe politice și gata să examinăm posibilitatea aderării acestora la bloc după înregistrarea sa oficială”. La fel, lista candidaților nu a fost făcută publică.

Blocul „Racul, broasca și știuca”

Astfel, blocul, anunțat pompos drept o raliere a forțelor de stânga pentru „salvarea” Republicii Moldova, este pe punctul de a se surpa încă înainte de a fi construit până la urmă. Totul pentru că această creație, pusă la cale de Moscova (amintim că, înaintea deciziei de formare a blocului, exponenți ai celor patru partide au zburat în Rusia pentru instructaje), nu reprezintă o alianță firească, de natură ideologică, ci, mai degrabă, o înțelegere de circumstanță, născută din frică electorală.

La fel ca în fabula lui Donici „Racul, broasca și știuca”, fiecare dintre liderii blocului preferă să tragă la turta sa, în locul unor acțiuni centralizate. Vladimir Voronin caută să își reafirme rolul de lider, fiind cel care i-a lansat pe ceilalți trei în politică. Deși PCRM reprezintă acum doar o forță simbolică, neavând o pondere electorală reală, fostul președinte vrea mai multe locuri pe liste, ca semn de recunoaștere a vechilor sale merite.

În același timp, Igor Dodon se consideră a fi noul „șef”, având în vedere că, obiectiv, PSRM are cel mai mare rating electoral dintre toate cele patru formațiuni. Dorința sa de a centraliza puterea nu i se îndeplinește anume din cauza „tatălui său politic”.

Și fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, urmărește să iasă în prim-plan, jucând cartea influenței sale regionale. Aceasta se bucură de susținere nu doar în Găgăuzia, ci și în alte raioane din sudul Republicii Moldovei și propune un soi de împărțire a sferelor de influență, contrar discursului centralizat al lui Dodon. De asemenea, Vlah și Dodon ar avea, potrivit surselor din cadrul blocului, divergențe strategice, mai ales în privința poziționării față de UE și NATO.

Singurul membru al blocului fără pretenții reale este Vasile Tarlev. Acesta nu are un bazin electoral semnificativ, astfel capacitatea sa de negociere este limitată. Din informațiile obținute reiese că Tarlev este perceput ca cel mai puțin conflictual și, astfel, ar putea funcționa ca un element de echilibru între egourile celorlalți lideri.

În concluzie, deși Comitetul Central al PCRM a confirmat, ieri, decizia de participare în cadrul blocului, acest lucru nu înseamnă încheierea neînțelegerilor, ci doar amânarea unei crize interne inevitabile.

Tudor Ioniță, ipn.md


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările