ialovenionline
doneaza sange

Campania de donare a sângelui din luna iunie va fi organizată la Dănceni, Nimoreni și orașul Ialoveni

5 iunie 2024
254 vizualizări

Campania de donare a sângelui continuă și în această vară în raionul Ialoveni. O dispoziție în acest sens a fost semnată de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia prin care vor fi organizate zile de donare a sângelui în trei centre de colectare.

Astfel, potrivit dispoziției s-a stabilit organizarea zilelor de donare de sânge în următoarele locații:

17 iunie – în Oficiul Medicilor de Familie din Dănceni

20 iunie – în Oficiul Medicilor de Familie din Nimoreni

27 iunie – în Oficiul Medicilor de Familie din Ialoveni

Donatorii se pot apropia la punctele de colectare cu buletinu de identitate sau cu oricare alt document care indică numărul personal și fotografia. 

Primarii acestor localități vor întreprinde acțiunile necesare pentru mobilizarea donatorilor benevoli din rândul persoanelor sănătoase cu vârsta cuprinsă între 18 -60 de ani și vor organiza transportarea donatorilor la punctul de donare.

De asemenea, managerii instituției vor avea sarcina de a organiza și de a mobiliza lucrătorii medicali întru organizarea activității, de a informa cetățenii, de a asigura organizarea zilei de donare a sângelui și să prezinte o dare de seamă privind numărul de donator înregistrați la punctul de donare a sângelui.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările