
Campania de donare de sânge continuă la Costești, Malcoci și Puhoi
În luna iulie campania de donare a sângelui se va desfășura în trei localitățile ale raionului: Malcoci, Puhoi și Costești. O dispoziție în acest sens a fost semnată de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia prin care vor fi organizate zile de donare a sângelui în trei centre de colectare.
Astfel, potrivit dispoziției s-a stabilit organizarea zilelor de donare de sânge în următoarele locații:
12 iulie – în Oficiul Medicilor de Familie din Malcoci
17 iulie – în Oficiul Medicilor de Familie din Puhoi
19 iulie – în Oficiul Medicilor de Familie din Costești
Donatorii se pot apropia la punctele de colectare cu buletinu de identitate sau cu oricare alt document care indică numărul personal și fotografia.
Primarii acestor localități dar și celor din Văratic, Gangura și Hansca vor întreprinde acțiunile necesare pentru mobilizarea donatorilor benevoli din rândul persoanelor sănătoase cu vârsta cuprinsă între 18 -60 de ani și vor organiza transportarea donatorilor la punctul de donare.
De asemenea, managerii instituției vor avea sarcina de a organiza și de a mobiliza lucrătorii medicali întru organizarea activității, de a informa cetățenii, de a asigura organizarea zilei de donare a sângelui și să prezinte o dare de seamă privind numărul de donator înregistrați la punctul de donare a sângelui.