
Casa Verde 2026: noi criterii și fonduri pentru renovare energetică
Alte o mie de gospodării din Moldova vor putea accesa finanțare pentru renovarea energetică a locuințelor, printr-un nou apel al programului Casa Verde. Sprijinul este nerambursabil și acoperă 50% din valoarea investiției, în limita a 200 de mii de lei. Sunt eligibile casele individuale, inclusiv cele aflate în construcție, transmite IPN.
Programul sprijină gospodăriile care investesc în reducerea pierderilor de energie și modernizarea sistemelor de consum energetic, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Național pentru Energie Durabilă. Totodată, secretarul de stat al Ministerul Energiei, Vitalie Mîța, a subliniat că fiecare locuință eficientizată energetic contribuie la independența energetică a țării și reduce costurile pentru cetățeni.
În acest an, criteriile de eligibilitate au fost ajustate pentru a permite și familiilor fără copii să aplice. Până la 30% din buget va fi alocat proiectelor din Chișinău, iar 70% – pentru cele din alte unități administrativ-teritoriale.
Cererea se depune online, prin platforma feerm.md, unde solicitanții pot accesa informații, identifica furnizori autorizați și urmări etapele de finanțare.