
Cei mai inteligenți elevi din raionul Ialoveni au fost premiați în cadrul concursului „Gândește global, acționează local”
Concursul raional „Gândește global, acționează Local”, ediția a III-a, 2025, care are drept scop promovarea dezvoltării intelectuale și de erudiție a elevilor a fost organizat în perioada 22 – 23 mai, de Consiliul raional Ialoveni, cu implicarea plenară a Direcției generale educație, în parteneriat cu Consiliul raional al elevilor, și cu participarea a 25 de echipe de la treapta gimnazială și a 13 echipe de la treapta liceală.
Evenimentul a fost inaugurat de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, care a subliniat că „această competiție intelectuală relevă rezultatele investiției în domeniul educației, deoarece concursul de erudiție a devenit deja o frumoasă tradiție care întrunește echipele de elevi eminenți din localitățile raionului care participă activ la viața publică”.
În prima zi a concursului de inteligență s-a desfășurat secțiunea gimnaziu, la care au participat 25 de echipe de elevi. În rezultatul celor 8 runde de întrebări și proba căpitanilor, laureații Concursului „Gândește global, acționează Local!”, secțiunea gimnaziu au fost premiați de Consiliul raional Ialoveni:
𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈 – 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝐼𝑛𝑔𝑒𝑛𝑖𝑜𝑠̦𝑖𝑖”, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝐼𝑜𝑛 𝑆𝑢𝑟𝑢𝑐𝑒𝑎𝑛𝑢” din satul Suruceni, căpitan – Ana-Maria Gîndea, care a primit certificatul de 75 000 lei, Trofeul de campioană și medalii de aur.

𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈𝐈– 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝐷𝑖𝑠𝑐𝑜𝑣𝑒𝑟”, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝐴𝑢𝑟𝑒𝑙 𝐷𝑎𝑣𝑖𝑑” din satul Bardar, căpitan – Mirela Cerchez, care a primit certificatul de 35 000 lei și medalii de argint.
𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈𝐈𝐈 – 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝑁𝑒𝑥𝑢𝑠”, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝐼𝑜𝑛 𝑃𝑒𝑙𝑖𝑣𝑎𝑛” din comuna Răzeni, căpitan – Loredana Suhan, care a primit certificatul de 20 000 lei și medalii de bronz.
𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐚̆𝐩𝐢𝐭𝐚𝐧 – 𝐴𝑛𝑎-𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎 𝐺𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑎, căpitanul echipei „Ingenioșii”, Liceul Teoretic „Ion Suruceanu” din satul Suruceni, care a primit trofeul și un certificat de 2000 de lei.
În cea de-a doua zi a concursului, la secțiunea liceu au participat 13 echipe de elevi din localitățile raionului Ialoveni. După etapa finală a concursului, Consiliul raional a premiat următorii participanți:
𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈 – 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝑇𝑒𝑚𝑒𝑟𝑎𝑟𝑖𝑖”, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑖 𝑉𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐” din orașul Ialoveni, căpitan – Cristian Sava, care a primit certificatul de 75 000 lei, Trofeul de campioană și medalii de aur.

𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈𝐈 – 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝐼𝑛𝑣𝑖𝑐𝑡𝑢𝑠’’, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝑂𝑙𝑖𝑚𝑝’’, satul Costești, căpitan – Alexandrina Ionaș, care a primit certificatul de 35 000 lei și medalii de argint.
𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈𝐈𝐈 – 𝐸𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 „𝐿𝑜𝑔𝐼𝑄”, 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐 „𝐼𝑜𝑛 𝑃𝑒𝑙𝑖𝑣𝑎𝑛” din comuna Răzeni, căpitan – Veronica Corolețchi, care a primit certificatul de 20 000 lei și medalii de bronz.
𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐚̆𝐩𝐢𝐭𝐚𝐧 – 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡𝑖𝑛 𝑉𝑑𝑜𝑣𝑖𝑐𝑒𝑛𝑐𝑜, căpitanul echipei „Apollo’’, Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” din satul Puhoi, care a primit trofeul și un certificat de 2000 de lei.
Instituțiile de învățământ, laureate în cadrul Concursului raional „Gândește global, acționează Local” urmează să implementeze un mic proiect destinat elevilor cu suma de bani primită drept recompensă pentru capacitățile și performanța elevilor înregistrate.