ialovenionline
condamnare ialoveni

Comportament violent și indecent într-o instituție publică: 3 ani și 6 luni de închisoare pentru un bărbat din raionul din Ialoveni

27 aprilie 2026
193 vizualizări

Un bărbat din raionul Ialoveni a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, după ce a agresat polițiști și a provocat scandal chiar în incinta Inspectoratului de Poliție.

Incidentul a avut loc pe în iunie 2025, în satul Răzeni. Potrivit materialelor dosarului, bărbatul a manifestat un comportament agresiv în momentul în care oamenii legii au încercat să-l rețină pentru executarea unei hotărâri judecătorești. Acesta a opus rezistență, a îmbrâncit și lovit polițiștii, adresându-le amenințări cu moartea.

Ulterior, comportamentul violent a continuat și la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, unde bărbatul a făcut scandal, a folosit un limbaj obscen, a amenințat angajații instituției și a avut gesturi indecente, perturbând activitatea normală a instituției. 

Deși în instanță inculpatul nu și-a recunoscut vina, judecătorii au stabilit că probele, inclusiv declarațiile martorilor și înregistrările video, demonstrează vinovăția acestuia dincolo de orice dubiu rezonabil. 

Prin sentința pronunțată, instanța l-a recunoscut vinovat de amenințarea și agresarea persoanelor cu funcție de răspundere, precum și de huliganism. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsă care urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis. 

Totodată, bărbatul va trebui să achite câte 5.000 de lei prejudiciu moral fiecăruia dintre cei patru polițiști vizați în dosar. 

Sentința poate fi atacată cu apel.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările