Consiliile locale din Horești și Mileștii Mici se întrunesc în ședință, în această săptămână
În această săptămână, în alte două localități din raionul Ialoveni se vor convoca consiliile locale. Potrivit dispozițieie nr.2 din 21 ianuarie, consilierii din Horești urmează să se întâlnească pe 28 ianuarie, la ora 8:30 în prima ședință ordinară a anului 2022. Aceștea urmează să stabilească taxe și să repartizeze mai multe resurse financiare. Iar consiliul Local din Mileștii Mici are convocată ședința pe data de 27 ianuarie, la ora 16:00.
Consilierii din Mileștii Mici urmează să aleagă reprezentantul consiliului în comisia de concurs pentru stabilirea directorilor în instituțiile de educație timpurie din comună.
Printre subiectele ordinei de zi a consilierilor din Horești se numără: selectarea unor sectoare de drum care urmează a fi construite din sursele financiare repartizate din Fondul Rutier în anul 2022; încasarea impozitelor; delimitarea unui teren drept proprietate publică a satului Horești; achitarea indemnizației consilierilor locali pentru participarea la ședințele consiliului local în anul 2022; expunerea la licitație publică.
Ordinea de zi cu toate subiectele poate fi văzută mai jos.
Ședințele sunt publice, iar orice persoană interesată poate asista la şedinţele consiliului local.
Sursă foto: facebook.com