ialovenionline
Produs de Ialoveni2024

Consiliul Raional a lansat conceptul mărcii comerciale „Produs de Ialoveni”

25 noiembrie 2024
133 vizualizări

Consiliul raional Ialoveni a lansat conceptul mărcii comerciale „Produs de Ialoveni”, în contextul marcării Zilei Lucrătorului din Agricultură și Industria de Prelucrare, care are drept scop evidențierea unicității și calității produselor locale, sprijinirii producătorilor autohtoni și consolidarea identității regionale a raionului Ialoveni, situat în zona de centru a Republicii Moldova.

„Produs de Ialoveni” este o inițiativă de promovare a produselor locale din raionul Ialoveni, a tradițiilor, a turismului și a agriculturii în ansamblu, contribuind la dezvoltarea economiei locale și protejarea patrimoniului cultural și natural al raionului, prin valorificarea resurselor și a tradițiilor specifice zonei de centru a Moldovei, se spune într-un comunicat al Consiliului Raional Ialoveni.

Obiectivul principal al acestui concept este promovarea produselor locale și susținerea producătorilor prin creșterea vizibilității produselor pe piețele naționale și internaționale.

„Un alt obiectiv important ține de crearea locurilor de muncă prin stimularea turismului rural și a comerțului, care va genera noi oportunități de angajare pentru localnici. Prin urmare, un angajament al raionului Ialoveni este certificarea calității și asigurarea unui standard înalt de calitate pentru produsele care poartă marca”, se mai spune în comunicat.

Marca comercială „Produs de Ialoveni” reprezintă un salt important în dezvoltarea economiei locale și a agroturismului, deoarece va contribui, în mod semnificativ, la creșterea vânzărilor și a veniturilor producătorilor autohtoni prin atragerea investițiilor, inclusiv a turiștilor interesați de produsele autentice și experiențele inedite, care împletesc armonios tradițiile vechi cu măiestria agricultorilor și noile tehnologii.

Brandul va oferi și numeroase beneficii producătorilor din raionul Ialoveni, prin sporirea vizibilității și a vânzărilor, produsele marcate cu această identitate distinctă având avantajul competitiv, precum accesul la piețe noi de desfacere, prin participarea în rețelele de distribuție și evenimente internaționale, susțin autoritățile raionale.

Valorile pe care le scoate în evidență această marcă sunt: consolidarea identității regionale și a specificului fiecărei localități prin conservarea tradițiilor și promovarea diversității culturale, valorificarea potențialului economic al raionului Ialoveni și educarea, informarea consumatorilor despre produsele naturale și ecologice.

Marca va fi înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și va deveni un simbol al excelenței și autenticității produselor realizate în raionul Ialoveni.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările