
Consiliul Raional Ialoveni se va înfrăți cu municipiul Cluj-Napoca din România
Consiliul Raional Ialoveni urmează să încheie un Acord de Înfrățire cu Primăria municipiului Cluj-Napoca. Inițierea procedurilor a fost decisă în cadrul unei vizite de lucru pe care președinta raionului, Natalia Eremia, și vicepreședintele raionului, Petru Beregoi, au întreprins-o în municipiul Cluj-Napoca la sfârșitul săptămânii trecute.
Oficialii de la Ialoveni au avut o întrevedere cu primarul municipiului, Emil Boc, pentru a stabili relații de colaborare, de preluare a bunelor practici, precum și a implementa unele proiecte comune în diverse domenii.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Raional Ialoveni, un Acord de înfrățire va impulsiona colaborările dintre administrațiile publice locale.
„Domeniile de interacțiune urmează să fie axate pe dezvoltarea educației, infrastructurii locale, procesele de regionalizare și preluarea bunelor practici administrative, întrucât Cluj-Napoca este una dintre cele mai dezvoltate municipalități și cu cea mai mare valorificare a proiectelor europene.
(…) Colaborarea dintre Ialoveni și Cluj este mai mult decât un schimb de experiență – este un pas important între două comunități care împărtășesc aceleași valori europene, se mai spune în comunicat.