
De ce s-a întrerupt curentul în Ialoveni: un incendiu a avariat circuitul de rezervă
Mai multe localități, inclusiv orașul Ialoveni, au rămas astăzi, 14 iulie, fără energie electrică pentru câteva minute, în urma unui incident tehnic produs în rețelele operatorului de distribuție Premier Energy. Potrivit Întreprinderii de Stat Moldelectrica, deconectarea s-a produs între orele 13:14 și 13:18 și a afectat anumite sectoare din municipiul Chișinău (Buiucani și Centru), orașul Ialoveni, precum și localitățile Vatra și Ghidighici.
Cauza incidentului a fost avarierea circuitului de rezervă, provocată de un incendiu. Deși linia afectată nu face parte din infrastructura administrată de Moldelectrica, impactul avariei s-a extins până la nivelul rețelei naționale de transport, declanșând o deconectare automată de scurtă durată.
Sistemele de protecție și automatizare au funcționat corespunzător, izolând rapid zona afectată și menținând stabilitatea rețelei. Potrivit reprezentanților Moldelectrica, nu au fost semnalate pagube la instalațiile de transport de înaltă tensiune și nici la echipamentele critice ale operatorului.
În prezent, Sistemul Electroenergetic Național funcționează în parametri normali. Operatorul de transport monitorizează constant rețeaua și colaborează cu distribuitorii de energie pentru a preveni sau remedia eventuale perturbări.