
Directorul general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, în vizită la Costești
Constantin-Valentin Răducanu, directorul general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, a întreprins o vizită de lucru în satul Costești, raionul Ialoveni, localitate care a beneficiat de mai multe proiecte finanțate prin intermediul DRRM.
Oficialul a participat luni, 9 iunie, la Lecția de istorie „Memoria deportărilor”, susținută de istoricul Parascopia Carp, în incinta bibliotecii, care a fost reparată, amenajată și dotată cu sprijinul financiar al DRRM.

„Săptămânal, în incinta bibliotecii sunt organizate prelegeri, cursuri de cusut ie, lecții deschise de literatură/limba română, cultură civică, istorie și nu numai”, se spune într-o postare a DRRM.
Directorul general cu atribuții de secretar de stat al DRRM i-a felicitat pe cei prezenți pentru implicarea în viața comunității și pentru că reușesc să utilizeze biblioteca în fiecare zi a săptămânii pentru întâlniri și activități educaționale și culturale.
Un alt proiect finanțat prin intermediul DRRM în anul 2024 este reparația acoperișului galeriilor din cadrul Grădiniței „Andrieș”.
În cadrul vizitei sale la Costești, Constantin-Valentin Răducanu a vizitat și Centrul Multifuncțional Socio-Cultural Costești. Aici, în acest an urmează ca sala de spectacole să fie dotată cu scaune, la fel, cu sprijinul financiar al DRRM.
Citește și: DRRM va finanța și în acest an proiecte importante în raionul Ialoveni
