ialovenionline
COVID 19 Tile

DOC// 15 localități din raionul Ialoveni – sub COD ROȘU de alertă epidemiologică

26 august 2021
912 vizualizări

15 localități din raionul Ialoveni se află sub cod roșu de alertă epidemiologică, în legătură cu creșterea numărului de cazuri de infectări cu COVID 19. Este vorba despre Ialoveni, Dănceni, Sociteni, Suruceni, Nimoreni, Malcoci, Bardar, Răzeni, Cărbuna, Cigîrleni, Puhoi, Horești, Zîmbreni, Țipala și Budăi.

Decizia a fost luată ieri, 25 august, de către Comisia raională extraordinară de sănătate publică Ialoveni.

Potrivit deciziei, alte două localități sunt sub cod portocaliu – Mileștii Mici și Ruseștii Noi, două localități sunt sub cod galben – Costești și Molești, iar restul localităților din raion sunt sub cod verde.

Potrivit comisiei, în ultima perioadă se atestă o creștere a numărului de cazuri de infectare în rândul copiilor și a persoanelor tinere.

Menționăm că, conform deciziei Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, de la 1 septembrie 2021, instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal, învățământ profesional tehnic și universitar își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor și studenților, în condițiile respectării măsurilor de sănătate publică: purtarea măștilor de protecție în toate spațiile închise din cadrul instituției de învățământ de către personalul didactic, nedidactic și auxiliar,  studenți și vizitatori, indiferent de statutul de vaccinare al acestora, aerisirea/ventilarea încăperilor, menținerea distanței fizice de cel puțin 1 m, prevenirea aglomerării, curățarea și dezinfectarea frecventă a spațiilor și echipamentelor.

Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, în incinta instituțiilor de învățământ, inclusiv în curți, nu vor fi organizate festivități sau alte evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022.

decizie comisie
decizie comisie 1

Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările