Doi bărbați din Hansca au fost reținuți, fiind suspectați de circulația ilegală a drogurilor
Doi bărbați din satul Hansca au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de circulația ilegală a drogurilor.
Potrivit Poliției Republicii Moldova, „Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile bărbaților de 26 și 49 de ani polițiștii au ridicat zeci de plante asemănătoare cu cânepa, dar și un borcan cu masa vegetală uscată cu miros specific.
Plantele și substanțele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al Inspectoratului General de Poliție”, notează sursa.