Două familii din Cărbuna au primit locuri de casă. Ce rezervă are Primăria și ce condiții sunt impuse proaspeților căsătoriți
Două locuri de casă au fost oferite pentru două familii nou-formate din satul Cărbuna, la ultima ședință a Consiliului sătesc Cărbuna. Este vorba despre două terenuri a câte 8 ari fiecare, din rezerva Autorității Publice Locale.
Potrivit inginerului cadastral al Primăriei Cărbuna, Ana Cecoi, APL Cărbuna dispune de o rezervă de peste 2 hectare de teren, ceea ce ar însemna că alte 27 de familii ar putea beneficia de terenuri, a câte 8 ari, pentru construcția casei private.
Pe lista de așteptare nu este nicio cerere, întrucât toate sunt satisfăcute în termeni optimi, după depunerea cererii.
Pe lângă condiția ca niciunul dintre soți să nu dețină în proprietate spațiu locativ, Cărbuna are unele condiții mai dure, față de alte localități, pentru cei care vor să obțină un lot de teren pentru construcția casei private: familia să fie formată nu mai mult de 1 an, iar ambii soți să fie puși la evidență în localitatea Cărbuna. La Zîmbreni, de exemplu, este vorba despre un termen de 5 ani de la căsătorie în care beneficiarii pot depune o cerere, și doar unul dintre soți trebuie să fie la evidență în comuna Zîmbreni.
În ultimii 10 ani (2013-2023) au fost oferite 33 de locuri de casă, iar în perioada 2003-2013 – 76 de loturi.