ialovenionline
dsc 2478

Elevii din raionul Ialoveni, la discuții cu ministrul educației, Dan Perciun

7 februarie 2024
281 vizualizări

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat ieri, 6 februarie, o vizită de lucru în raionul Ialoveni. Acesta a avut o întrevedere cu președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu, vicepreședinții raionului Ialoveni – Eugeniu Secrieru și Petru Beregoi, directorii instituțiilor de învățământ și elevii din raion.

De asemenea, ministrul a avut o discuție deschisă cu circa 300 de elevi din raion, care fac parte din  Consiliului Raional al Elevilor Ialoveni, în cadrul podcastului ,,Everest Pedagogic”. Importanța studiilor de calitate, reformele care au loc în sistemul educațional, implicarea tinerilor în procesul decizional au fost câteva dintre subiectele abordate.

dsc 2448 1

Tinerii l-au întrebat pe ministru despre anii de școală și despre diferențele de oportunități pe care le oferea sistemul educațional în trecut și în prezent. ,,,Cu siguranță, sistemul educațional s-a schimbat, mai ales pe partea de tehnologii: mai multe table interactive, mai multe calculatoare, mai mult acces la Internet. În plus, voi sunteți o generație cu mult mai multe oportunități –  de a face voluntariat, de a învăța peste hotare sau de a studia la universități mult mai competitive în Republica Moldova. Sunteți o generație mai deschisă spre nou, spre tot ce înseamnă valori democratice”, a spus Dan Perciun.

Un alt subiect abordat la inițiativa elevilor a fost calitatea studiilor oferite de universitățile din Republica Moldova. În context, Dan Perciun a vorbit despre modernizarea sistemului universitar și despre creșterea calității studiilor și competitivității universităților noastre pe plan internațional, menționând că aceasta reprezintă o prioritate a Ministerului Educației și Cercetării.

Discuțiile au vizat și activitatea Consiliilor elevilor. Dan Perciun a menționat că ministerul a aprobat un nou regulament de funcționare a acestora, prin care mecanismele de participare a elevilor la luarea deciziilor în comunitățile lor școlare au fost îmbunătățite.

,,Consiliul elevilor trebuie transformat într-un veritabil instrument participativ. Democrația înseamnă să fim auziți, să participăm, să existe proceduri clare care să permită tuturor să fie reprezentați și să nu fie formal. Tocmai de aceea, ministerul a adoptat un nou regulament de funcționare a Consiliilor elevilor.  Urmează să facem formări la nivel național, astfel ca voi să aplicați la proiecte pe care le vom susține financiar. De asemenea, am prevăzut și un mecanism prin care până la 2% din buget să poată fi utilizat de către elevi în activități de bugetare participativă”,  a spus ministrul.  

Amintim că recent Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova, a inițiat pilotarea Programului de suport pentru Consiliile școlare ale elevilor. Acesta are drept scop consolidarea rolului elevilor în comunitatea școlară, asigurarea participării acestora la procesele decizionale în instituțiile de învățământ în care își fac studiile, dar și dezvoltarea competențelor necesare, astfel încât tinerii să devină promotori ai schimbărilor sociale și educaționale.

Agenda ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, în raionul Ialoveni a inclus și vizitarea Liceului Teoretic „Andrei Vartic” și Gimnaziul „Grigore Vieru” din orașul Ialoveni, unde s-a familiarizat cu situația din cele două instituții de învățământ.

425751843 1147103189945968 2400740173268250950 n 1

Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările