
Festival cultural, organizat la Mileștii Mici. Președintele Parlamentului – unul din oaspeții evenimentului
Combinatul de vinuri Mileștii Mici este astăzi gazda primei ediții a Festivalului „Patrimoniul cultural Mileștii Mici – Tezaurul culturii românești”, un eveniment organizat în cadrul Programului Național „Acces la cultură” inițiat de Guvernul Republicii Moldova, ce își propune promovarea patrimoniului cultural național și valorificarea potențialului turistic al localității.
Unul dintre oaspeții de onoare a evenimentului a fost președintele Parlamentului Igor Grosu, care a discutat cu meșterii populari prezenți la festival, a gustat din bucatele tradiționale și a admirat parada portului popular.

„Simbolic este și faptul că prima ediție are loc într-o zi cu semnificație istorică pentru poporul nostru. Acum 86 de ani, prin pactul Hitler-Stalin, două regimuri totalitare au decis să ne despartă, ignorând voința oamenilor. Dar nu au reușit să ne distrugă valorile și tradițiile naționale.
În timp ce unii încearcă să ne dezbine, să ne învrăjbească, noi construim punți de legătură prin cultura și tradițiile noastre autentice”, a scris Igor Grosu după participarea la festival.

Oficialul s-a arătat sigur de faptul că „acest festival va deveni o tradiție, iar complexul turistic și celebrele beciuri de la Mileștii Mici vor aduna tot mai mulți vizitatori din întreg spațiul românesc”.
De asemenea, la Festival a participat și conducerea raionului Ialoveni, dar și primari din diferite localități.

„Aceste festivaluri nu sunt doar sărbători ale comunităților noastre, ci adevărate punți între generații și între oameni. Cultura ne unește, ne reprezintă și ne dă forța de a construi împreună un viitor bazat pe respect față de tradiții și deschidere spre dezvoltare. Mulțumim Guvernului Republicii Moldova și Ministerul Culturii pentru astfel de oportunități de susținere și promovare a culturii naționale”, a declarat președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia.
De menționat că tot astăzi, la Horești a avut un alt eveniment cultural – Festivalul „Tezaur Național”, care se va încheia mâine, 24 august.
Citește și: FOTO/ Premierul României, la Horești și Bardar: „Sunt aici în semn de atașament pentru românii basarabeni”