ialovenionline
fondul pentru tineri 2021

Fondul pentru Tineri Ialoveni lansează un nou apel de proiecte

31 martie 2021
584 vizualizări

Cea dea XXII-a rundă a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri, a fost lansată pe 30 martie 2021, de către Fondul pentru Tineri Ialoveni. Programul se adresează în exclusivitate grupurilor de iniţiativă ale tinerilor, precum şi Consiliilor Locale ale Tinerilor din localităţile raionului Ialoveni pentru a le crea un mediu atractiv și dinamic de a participa cât mai activ la dezvoltarea socio-economică a comunității.

Proiectele trebuie să facă parte din aria geografică a raionului Ialoveni și să aibă ca obiectiv central responsabilizarea civică a tinerilor din comunitate prin participarea activă în diverse activități de voluntariat și la procesul decizional local în subiectele ce îi vizează.

Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
– crearea și dezvoltarea capacităților Consiliilor Locale ale Tinerilor;
– organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
– desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
– concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, Origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive;
– caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie nonformală în domeniile: corupţiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului, SIDA, traficului de persoane, educaţiei civice, etc.;
– proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi;
– vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul acţiunilor de tineret;
– discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
– elaborarea blogurilor şi paginilor web pentru tineri;
– mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor;
– seminare, training-uri, workshop-uri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri;
– acțiuni de salubrizare, plantare a arborilor, colectare selectivă a deșeurilor;
– acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii sociale și educaționale;
– constituirea cluburilor de interes, atelierelor de creaţie.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 25 aprilie 2021.

Pentru mai multe detalii, inclusiv procedura de aplicare, accesați pagina www.fondultinerilor.md

Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările