
FOTO/ Festival Gastronomic, organizat în premieră la Ialoveni
Teatrul de Vară din Ialoveni este gazda unui Festival Gastronomic organizat în premieră în localitate, timp de două zile. Sâmbătă, 19 iulie, Festivalul a avut drept vedetă plovul și frigăruiul, iar duminică, 20 iulie, începând cu ora 18:00 și până la 23:00, vizitatorii sunt așteptați la delicii preparate din fructe de mare și cașcaval.
După localități precum Ungheni, Bălți, Chișinău, organizatorii au decis să organizeze un Festival Gastronomic și la Ialoveni.

În prima zi a festivalului, bucătarii au pregătit plov în stil uzbec, frigărui, mici și cârnăciori.




Deși unor vizitatori li s-au părut cam pipărate prețurile pentru o porție de plov sau frigărui, la tarabe s-au format cozi, iar mesele și scaunele pregătite de organizatori s-au ocupat rapid.



Cei mici s-au delectat cu vată dulce, porumb copt și baklava turcească. Pentru ei a fost amenajat și un mic parc de distracții.




Duminică, 20 iulie, Festivalul Gastronomic continuă la Ialoveni, însă cu alte bucate alese: cașcaval francez și fructe de mare. Organizatorii anunță că vor fi pregătite tigăi uriașe cu paella mediteraneană cu fructe de mare, frigărui din mix de pește de mare, serviți cu lămâie și salată.
