Gangura: Trei sectoare de drum vor fi reparate în 2024. Vezi care sunt ele
Trei sectoare de drum au fost selectate pentru a fi reparate în 2024. Este vorba de strada Prieteniei, strada Valea Botnei și strada Tudor Ștepliuc. Decizia a fost votată de consilierii locali, la ședința consiliului din 8 decembrie 2023.
Potrivit deciziei, locuitorii acestor străzi vor contribui financiar pentru reparația străzilor. Astfel, fiecare gospodărie va trebui să contribuie cu câte 3 mii de lei, pentru desfășurarea lucrărilor. Plata este obligatorie și va contribui la procurarea pietrișului, betonului cât și asfaltarea propriu zisă a străzilor.