ialovenionline

Guvernare locală

Consiliul orasenesc

Ialoveni: Consilierii urmează să-și stabilească mărimea indemnizației pe care o vor primi pentru participarea la ședințe

14 decembrie 2023
413 vizualizări

Consiliul orășenesc Ialoveni se întrunește într-o ședință extraordinară, joi, 14 decembrie, ora 14:00, în sala de ședințe a Primăriei. Pe ordinea de zi sunt 20 de subiecte. 

Aprobarea bugetului orașului în prima și a doua lectură, aprobarea taxelor locale, a cotelor impozitului funciar și a impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2024, se numără printre subiectele ce urmează a fi discutate de aleșii locali. 

De asemenea, consilierii urmează să decidă ce indemnizație vor primi în următorii patru ani pentru fiecare participare la ședințele consiliului. Din proiectul de decizie publicat pe pagina Primăriei lipsește cifra, însă în cadrul ședințelor de specialitate s-a discutat suma de 600 de lei (-12% impozit), adică cu 100 de lei mai mult decât indemnizația pe care au primit-o consilierii din mandatul anterior. Decizia finală urmează a fi luată de Consiliu.

De altfel, vor fi aprobate și normele de consum de combustibil pentru primar, viceprimar, juristul Primăriei și pădurar.  

Un alt proiect de pe ordinea de zi vizează stabilirea componenței comisiei de licitație a Primăriei Ialoveni. Propunerile sunt următoarele: 

Președintele Comisiei – Sergiu Armaşu, primar; 

Vicepreședintele Comisiei – Radu Chilaru, viceprimar; 

 Secretarul Comisiei – Lilia Raico, Secretar al Consiliului; 

Membrii Comisiei: 

Galina Savin – contabil – şef; 

Elena Palii – specialist principal (pentru planificare); 

______________ – Reprezentantul Consiliului raional Ialoveni; 

______________ – Reprezentantul Direcției Deservire Fiscală Ialoveni; 

Dmitrii Gamarța- Eșanu – consilier orăşenesc; 

Nadejda Crețu – consilier orăşenesc;

Nicolae Stegarescu – consilier orăşenesc;

Vadim Afteni – consilier orăşenesc;

Vitalie Lavric – consilier orăşenesc;

Canțer Serghei – consilier orăşenesc;

Sergiu Codreanu – consilier orăşenesc;

Liviu Vovc – consilier orăşenesc;

Taxa propusă pentru participare la licitațiile de privatizare a proprietății publice este de 4500 lei pentru persoanele fizice şi de 6500 lei pentru persoanele juridice.

Toate proiectele pot fi consultate AICI.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările