ialovenionline
4

FOTO: Împreună pentru o societate tolerantă. Zeci de copii și adulți au colorat astăzi curtea Unității de Educație Incluzivă din Ialoveni

31 octombrie 2023
1355 vizualizări

„Aici totul capătă culoare”. Este denumirea unei activități ce a avut loc astăzi la Unitatea de Educație Incluzivă din cadrul Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă” din Ialoveni. Copii cu necesități speciale și colegii lor, cadre didactice, părinți și voluntari și-au unit forțele și au dat culoare curții școlii.

Proiectul înaintat de un grup de inițiativă din cadrul LT „Petre Ștefănucă” a beneficiat de o finanțare de 8,1 mii lei în cadrul Programului raional „Fondul pentru Tineri”, bani din care au fost procurate materialele necesare pentru a transforma curtea liceului într-un spațiu atrăgător și funcțional, pentru a spori starea de bine și motivația copiilor.

5
11
6
3 1

Sergiu Gurău, directorul executiv al AO „Eco-Răzeni”, spune că incluziunea este una dintre valorile pe care le promovează Asociația, inclusiv prin  intermediul programului raional „Fondul pentru Tineri”. 

De-a lungul anilor am observat că implicarea copiilor cu abilități depline și a copiilor cu necesități speciale în activități comune au un efect extraordinar. Doar așa înțeleg unii de la alții, care sunt necesitățile lor, cum putem să ne ajutăm unii pe alții, putem înțelege că toți avem anumite abilități și toți suntem valoroși. Ne străduim  să fim un exemplu și să promovăm în rândul populației, în special al tinerilor, conceptul de incluziune, toleranță, acceptare. Comunitatea trebuie să fie sensibilă la acest subiect și să ne implicăm pe cât de mult posibil”, a declarat Sergiu Gurău.

2 1
1 1
8

Deși la nivel teoretic se vorbește mult despre incluziune și integrare socială, psihologul Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă” spune că la nivel practic încă mai e nevoie de a se combate anumite stereotipuri legate de copiii cu dizabilități.  

Scopul proiectului este de a crea, la nivel practic, un spațiu stimulativ pentru copii, prin implicarea directă a lor în activități. Art-terapia îi ajută să își dezvolte abilitățile cognitive, practice, motrice. De asemenea, prin interacțiunea cu alții copii, ei își dezvoltă și abilitățile sociale. Făcând ceva frumos împreună, contribuim la modul direct la incluziune, toleranță, diversitate, egalitate. E important să implicăm acești copii pentru că și ei au talente, și ei pot crea lucruri frumoase cu care ne pot uimi”, spune Mariana Grigoriță, psiholog

Vrem să creăm un spațiu primitor, călduros. Aceste desene pe care le pictăm pe pavaj ne vor servi la diferite activități și jocuri în aer liber, pentru că jocul este un instrument foarte valoros pentru copiii cu dizabilități severe. Fiecare copil este ajutat, ghidat de un adult. Alături avem și colegii de clasă ai copiilor, care sunt, întotdeauna, un umăr de sprijin unul pentru altul. Acești copii au nevoie de susținere, mai ales copiii cu autism. Comunicarea cu întreaga comunitate și colaborarea este cheia integrării acestor copii în societate”, spune Silvia Rudoi, coordonator al Unității de Educație Incluzivă.

1 2
2 2
3 2

Alături de copii, implicați în activități sunt și părinții, care au doar cuvinte de laudă despre activitatea școlii.

„Noi ca părinți suntem foarte bucuroși că copiii, vor avea o atmosferă plăcută și o bună dispoziție încă de la intrarea în școală, datorită acestor culori. Suntem foarte satisfăcuți de ceea ce am creat aici în curte, împreună cu copiii. Am doar cuvinte de laudă despre această unitate. Sunt foarte bucuroasă că am ajuns aici cu fetița mea și beneficiem de aceste servicii calitative. 

Cea mai bună recomandare pentru părinții care cu copilași cu dizabilități este să recunoască și să accepte că copilul lor are nevoie de ajutor. După ce trec anii, vor apărea regrete că nu s-au ocupat cu copiii lor atunci când el poate să dea și să recupereze ceea ce nu au putut face în primii ani de viață. Prin acceptare, noi ajutăm copiii noștri. Noi nu suntem veșnici, așa că trebuie să ne gândim cu ce o să rămână copiii în viață după ce noi nu vom mai fi. Asta este foarte important”, spune Trușchin Victoria, părintele unui copil cu dizabilitate.

4 1

Unitatea de Educație Incluzivă a fost lansată ca și proiect pilot în anul 2016, ca un serviciu de suport educaţional pentru copii cu dizabilități severe și complexe din raionul Ialoveni. Unitatea a fost construită și amenajată de către Consiliul raional Ialoveni și Asociația Obștească ”Lumos Foundation Moldova”. 

În anul 2020, Ministerul Educației a aprobat rezultatele pilotării acestui proiect, devenind unicul serviciu de Educație Incluzivă din Republica Moldova, cu posibilitate de multiplicare. 

Astăzi, Unitatea de Educație Incluzivă din Ialoveni funcționează la capacitate maximă: 25 de copii cu dizabilități severe frecventează instituția. Unii dintre aceștia merg și la ore, alături de colegii lor din cadrul Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă”.

5 1
10
6 1



Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările