ialovenionline
Sursă foto: Româmiatv.netFoto simbol: Romaniatv.net

Indemnizații de la stat pentru părinții care își mută copilul într-o școală care are peste 50 de elevi

30 aprilie 2024
314 vizualizări

Părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care se vor înscrie într-o altă instituție publică de învățământ primar sau secundar general decât cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor primi indemnizații acordate de stat. Parlamentul Republicii Moldova a votat pe 26 aprilie 2024 modificările legislative ce țin de sistemul de învățământ. Deocamdată nici o școală din raionul Ialoveni nu cade sub incidența aceste decizii.

Autorii proiectului precizează că: „Suportul financiar este acordat cu scopul de a garanta realizarea dreptului la educație, oferind acces la instituții de învățământ cu infrastructura școlară corespunzătoare, dotate cu echipamente electronice necesare și laboratoare”. 

Contactat de IaloveniOnline, șeful Direcției Generale Educație Ialoveni, Ion Scutaru spune că nici o școală din raionul Ialoveni nu cade sub incidența aceste decizii: „Nici o instituție de învățământ din raionul Ialoveni nu are un număr mai mic de 50 de elevi. Cea mai mică instituție de învățământ are 52 de elevi”,  menționează Ion Scutaru. 

În 2021 consilierii raionali au respins fuziunea Gimnaziului din satul Misovca, care are cel mai mic număr de elevi din raionul Ialoveni, cu gimnaziul din Gangura, deși deficitul la salarii era de 1,3 milioane lei la gimnaziul din Misovca.

Recent Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că va implementa proiectul „Școala-model”, care presupune crearea unei rețele de 35 de instituții de învățământ raionale, în care se vor investi până la două milioane de euro.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările