ialovenionline
iurie ciocan gandul

Iurie Ciocan, interviu pentru Gândul: Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova.

22 noiembrie 2024
160 vizualizări

Alegătorii cu cetățenie română din Republica Moldova trebuie să participe în număr mare la alegerile prezidențiale și parlamentare din România și să voteze pentru oameni pe care îi cunosc și care să-i reprezinte cu adevărat. Îndemnul vine din partea lui Iurie Ciocan, fost președinte CEC, în prezent lider al organizației PSD România în Republica Moldova și candidat la alegerile parlamentare de peste Prut, și a fost făcut într-un interviu acordat publicației Gândul din România. 

„În Republica Moldova, avem 1.200.000 de cetățeni români, cetățeni care au redobândit cetățenia și care au, implicit, dreptul de vot. O bună parte dintre cetățenii Republicii Moldova sunt plecați în afara țării, inclusiv în România, dar și în alte state membre ale Uniunii Europene. 

Sondajele arată că aproximativ 22-25% dintre persoanele care sunt în prezent fizic pe teritoriul Republicii Moldova dețin a doua cetățenie, cea română. Aceasta reprezintă o cifră de aproximativ 300.000 de oameni care, conform estimărilor, se află fizic pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Iurie Ciocan.

În opinia lui Iurie Ciocan, votanții români din Republica Moldova au o orientare clară spre valorile europene și spre consolidarea relației cu România.

„Sigur că sunt oameni 100% pro-europeni, oameni care susțin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. O bună parte dintre ei susțin această integrare prin România, adică printr-o apropiere cât mai strânsă de România. Avem o pătură de aproximativ 30% din populație, așa arată sondajele, oameni care acceptă și își doresc reunirea Republicii Moldova cu România. Și acest profil este, de asemenea, prezent”, a completat liderul PSD din Republica Moldova.

Potrivit lui Iurie Ciocan, în ultimii ani, dezamăgirile legate de implicarea redusă a anumitor lideri români au erodat entuziasmul acestui electorat.

„De exemplu, actualul președinte al României, domnul Klaus Iohannis, în mandatul său de 10 ani, a fost, cred, doar de două ori la Chișinău. Vreau să atrag atenția că actualul prim-ministru, domnul Marcel Ciolacu, în ultimul an de zile, cred că a fost de mai mult de cinci-șase ori la Chișinău, în vizite oficiale în care s-a întâlnit cu toată conducerea Republicii și au stabilit linii comune și direcții de colaborare. La alegerile prezidențiale care urmează, cred că cetățenii români din Republica Moldova vor da dovadă de mai mult pragmatism. Astfel, nu vor vota persoane pe care nu le cunosc, în primul rând, și nici pe cele care nu au dedicat suficient timp și atenție Republicii Moldova”, a spus Iurie Ciocan.

În plus, candidatul PSD a subliniat necesitatea unei voci directe a moldovenilor în forul legislativ de la București.

„Noi ne dorim o reprezentare în Parlamentul României. Până la momentul de față, în toți acești peste 30 de ani în care am trăit împreună post-sovietici, nu am avut o reprezentare politică directă a intereselor noastre. De fiecare dată, această reprezentare a fost realizată prin intermediul partidelor politice, într-un mod depersonalizat”, a afirmat liderul PSD din Republica Moldova.

Amintim că, astăzi, a început procesul de votare pentru alegerile prezidențiale din România. În Republica Moldova sunt deschise 59 de secții de votare , iar cele mai multe, 16 la număr, sunt deschise la Chișinău. 

Alegerile parlamentare vor avea loc în 1 decembrie, iar procesul de vor peste hotare se va desfășura timp de două zile, sâmbătă și duminică. Iurie Ciocan candidează pe lista PSD, în circumscripția 43, arondată diasporei, care include și Republica Moldova. 

CMF 11240017


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările